Franta Patria Rafinamentului European (Autocar) 2024
Descriere
Destinatie: Franta-Belgia-Germania
Durata: 13 nopti
Budapesta – Ljubljana – Padova – Milano – Genova – Monte Carlo – Nisa – Cannes – Marsilia- Avignon
Grenoble - Chambery – Annecy - Lyon – Chenonceaux –Amboise - Paris- Reims - Strasbourg- Munchen - Salzburg
Servicii incluse:
• transport cu autocar/minibus clasificat, excepţie zilele 7 si 10 (contra cost cu transportul public)
• 13 cazări la hotel de 2-3*
• 13 mic dejun;
• Însoţitor din partea agenţiei pe traseu.
Servicii neincluse:
• Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, taxe de oraș* plătibile la hotel, alte taxe şi cheltuieli personale.
• Biletele de teleferic GrenobleBastille;
• Excursiile opționale, pentru grup de minim 30 persoane;
• Asigurare de calatorie (storno + medicala)

Itinerariu
Ziua 1
Ziua 1. București - Budapesta Călătoria noastră începe din cea mai modernă autogară din România - Autogara Centrală - București, la ora 6.30 dimineața. Verifică lista cu oraşele prin care tranzităm ţara. Ajungem în cursul serii la Budapesta. Cazare în Budapesta.
Ziua 2
Ziua 2. Budapesta - Ljubljana - Padova După micul dejun ne continuăm călătoria și ne îndreptăm spre Slovenia, traversând Ungaria prin zona lacului Balaton. Odată ajunși în Ljubljana, capitala Sloveniei, ne oprim să admirăm câteva dintre monumentele sale emblematice: Podul triplu - un grup de trei poduri ce leagă Ljubljana modernă de centrul medieval - Fântâna Robba și Podul Dragonilor. Așteptați-vă să fiți cuceriți de atmosfera cochetă și relaxată a acestui oraș și să plănuiți să vă întoarceți aici pentru un sejur mai lung! În a doua parte a zilei ne continuăm călătoria, îndreptându-ne spre Italia. Seara cazare in zona Padova.
Ziua 3
Ziua 3. Padova - Milano - Genova Ne indreptam spre Milano, una dintre destinațiile favorite ale iubitorilor de modă, gastronomie și arhitectură din întreaga lume. Nu știm care dintre atracțiile milaneze te va face și pe tine să te îndrăgostești iremediabil de acest oraș: să fie Domul, una dintre cele mai spectaculoase catedrale gotice din Europa? Forfota veselă de pe Via Garibaldi? Pinacoteca di Brera, care conține o celebră și splendidă colecție de tablouri? Sau să fie pur și simplu un cappuccino cu gust divin, savurat înainte să intri într-unul dintre magazinele din Galeria Vittorio Emanuele II? Te lăsăm pe tine să descoperi răspunsul corect! Autocarul ne lasa in apropierea zidurilor Castelulul Sforza, o fortareata din caramida rosie cu turnuri inalte si ziduri de aparare. Astazi aici isi au sediul patru muzee : galeria de arta si muzeul de arte frumoase considerate principalele atractii, celelalte doua muzee fiind mai modeste, cuprinzand instrumente muzicale si exponate arheologice. Ne indreptam la pas spre Piazza del Duomo, unde admirăm Domul din Milano. A fost și rămâne una dintre cele mai spectaculoase catedrale gotice din Europa. O adevărată paradă a modei și a frumuseții mediteraneene ni se dezvăluie. Italienii sunt frumoși, indiferent de vârstă. Îi admirăm cum circulă pe scutere, pe biciclete în timp ce ne răsfățăm cu un pic de shopping în Galeriile Vittorio Emmanuele. Ne continuam traseul nostru pietonal pana la Piazza della Scala, de unde avem ocazia sa admiram frumoasa cladire a Operei. Inaugurata in 1778, cladirea si-a luat numele de la biserica aflata pe acel loc, desi mare parte din aspectul actual dateaza din 1946, cand a fost redeschisa, dupa ce suferise distrugeri mari in timpul razboiului. Moment de ragaz: Arunca o privire in lojele teatrului si admira interiorul somptuos si candelabrele uriase. Ar trebui sa vizitezi Museo Teatrale alla Scalla, care este un colt al teatrului, ce contine amintiri din lumea operei, costume, portrete si jobenul lui Verdi. Ne continuam deplasarea spre Genova. Seara cazare in zona Genova- Savona
Ziua 4
Ziua 4. Genova- Monte Carlo - Nisa - Cannes După micul dejun, ne așteaptă Genova, cândva capitala republicii genoveze și un important oraș port. Bogăția de odinioară se reflectă prin arhitectura sa somptuoasă din orașul vechi medieval. Vizităm cele mai emblematice clădiri aristrocrate si palatele fastuase din Le Strade Nuove din secolul al XVI-lea. Apoi mergem de-a lungul Via Garibaldi și Via Balbi admirând alte palate, curți interioare si gradini superbe printre cate Palazzo Ducale, menționat din secolul al XIII-lea, care este situat, la capătul estic al Via di San Lorenzo. În Via Garibaldi sunt, de asemenea, cele mai importante muzee de artă din oraș, Palazzo Rosso și Palazzo Bianco în Via Balbi, clădirea principală a Universității din Genova. Ne continuam calatoria noastra si vom descoperi azi minunata Coastă de Azur! Ne îndreptăm spre Monte Carlo, unul dintre cele mai renumite locuri de pe Mapamond. Constituind o subdiviziune a Principatului Monaco, Monte Carlo este asemenea unui decor de film, în care vedem la fiecare pas cazinouri, hoteluri de lux, mașini de colecție, celebrități, magazine ale celor mai șic creatori de modă și restaurante cu stele Michelin. Tot aici se află și Circuitul Monaco, unde are loc faimoasa cursă de Formula 1, Monaco Grand Prix. Pornim din nou la drum, deoarece la nici 25 de kilometri ne așteaptă o altă destinație fabuloasă: Nisa, numită și ”bijuteria Rivierei franceze”. Aici parcurgem Promenade des Anglais, cea mai celebră arteră pietonală din Nisa, mărginită de palmieri și de clădiri impresionante cum ar fi Hotelul Negresco, fondat de românul Henri Negresco la începutul secolului trecut, Muzeul de Artă și Istorie de la Palatul Massena, Parcul floral Phoenix sau impozantul Muzeu de Arte Asiatice. Moment de răgaz: Felicitări! Dacă ai ajuns la Nisa, ai ajuns și pe Prom’, așa cum spun localnicii când vorbesc despre Promenade des Anglais! Ia-ți o pauză și dă-ți voie să te bucuri la maximum de farmecul mediteranean al Nisei, așază-te la una dintre micile cafenele sau gelaterii pe care le găsești la tot pasul, privește în tihnă palmierii mângâiați de soare și vânt și admiră perspectiva grozavă asupra Mediteranei pe care ți-o oferă sublimul golf Baie des Anges. Lungă de șapte kilometri, Promenade des Anglais este inima Nisei: animată de cei care o traversează pe role, pe bicicletă sau în timp ce fac jogging, de turiști mai mult sau mai puțini celebri, a devenit una dintre cele mai fotografiate și cunoscute artere din lume. Din frumoasa Nisa ne îndreptăm spre Cannes, unde vom face un tur de oraș împreună cu însoțitorul de grup. Vom descoperi un oraș fermecător, suficient de mic pentru a-l străbate pe jos, dar suficient de mare pentru a oferi vizitatorilor plaje, restaurante, magazine, cafenele sau hoteluri pentru toate gusturile și pentru a găzdui anual celebrul Festival Internațional de Film. Seara cazare in zona Cannes.
Ziua 5
Ziua 5. Marsilia - Avignon - Grenoble Dimineata ne luam ramas bun de la frumoasa Coasta de Azur oprindu-ne pentru o scurta vizita în cel mai mare port francez, Marsilia, un oraș plin de viață, care ne va cuceri din prima clipă cu aerul său medieval, cu forfota sa veselă, cu piețele tradiționale, dar și cu monumentele sale somptuoase. Ne oprim in Port Vieux – portul vechi al Marsiliei inca din secolul al VI-lea i.Hr, unde admiram catedrala orasului, cele doua forturi ridicate pentru a proteja orasul. De la Marsilia ne îndreptăm spre Avignon, celebru nu numai pentru festivalul de teatru pe care îl găzduiește în fiecare vară, dar și pentru monumente cum ar fi Palatul Papal, cel mai important palat gotic din lume, Micul Palat, Catedrala Nôtre Dame-des-Doms sau Podul Saint Bénézet. Fredonând ”Sur le pont d'Avignon”, cântecelul de copii care datează din Evul Mediu și care a contribuit din plin la celebritatea acestui oraș, ne îndreptăm spre Grenoble, capitala neoficială a Alpilor. Grenoble este un important centru universitar și se bucură de un peisaj de vis, fiind așezat la poalele Alpilor, pe malurile râurilor Drac și Isère. De altfel, cel mai spectaculos mod de a vizita acest oraș este cu telefericul Grenoble-Bastille, care leagă centrul orașului de o fostă fortăreață amplasată deasupra orașului, pe versanții abrupți ai munților. Cazare in zona Grenoble.
Ziua 6
Ziua 6. Grenoble – Chambery - Annecy Azi programul nostru incepe cu o vizită în capitala istorică a SAVOIEI, Chambery, un oraș care își farmecă vizitatorii cu arhitectura sa fascinantă, cu casele în stil italienesc și pasarele acoperite. Pe lângă centrul istoric, la Chambery vom mai admira Castelul Ducilor de Savoia, Catedrala și cel mai iubit monument al orasului eleganta Fontaine des Eléphants. Dupa ce capitala Savoiei ne-a fermecat , ne indreptam spre un alt orasel bijuterie al Frantei : pitorescul orasel Annecy, superb amplasat pe malul lacului omonim. Ne vor incanta Castelul, Palatul d`Isle si Catedrala Saint Pierre. La origini, un oras galo-roman, Annecy a devenit, începând cu secolul al XII-lea, reședința conților de Geneva și a Ducilor aparținând Casei de Savoia. Orasul a început să se dezvolte după construirea castelului, în secolul al XII-lea. În perioada 1792-1815, a fost ocupat de catre armata franceza, însă a fost anexat definitiv Franței, în urma alipirii regiunii Savoia din anul 1806. Partea veche a orașului este traversată de numeroase canale, străzi pietonale si fântâni, din aceste motive orașul este denumit și „Mica Veneție”. Strada Sainte-Claire, cu arcadele sale romantice, datând din secolele al XVII-lei și al XVIII-lea, este una dintre cele mai frumoase din vechiul oraș. Seara ajungem in Lyon, capitala culinară a Franţei. Ne putem petrece timpul delectându-ne cu preparatele delicioase care fac Lyon-ul atât de faimos, sau ne putem plimba pe străzile înguste, pavate cu piatră cubică, înconjuraţi de faţade în culori roz-pastel și galben, până găsim un local confortabil, unde să servim o cină delicioasă alături de noii tovarăși de călătorie. Seara cazare la hotel in Lyon.
Ziua 7
Ziua 7. Lyon Azi avem program liber in Lyon, al doilea cel mai important oraş al Franţei, după Paris, oras care îşi păstrează misterul, fiind în mare parte încă nedescoperit. Chiar dacă nu îşi găseşte întotdeauna locul pe listele turiştilor, pe cei care totuşi îl vizitează îi aşteaptă cu o sumedenie de comori culturale. Cu o istorie datând din Roma Antică, Lyon şi-a câştigat locul pe lista UNESCO World Heritage, fiind construit pe ruine antice, labirinturi medievale şi împânzit de case renascentiste. În centrul Lyonului vom admira o colecție uimitoare de monumente medievale, renascentiste sau moderne: Catedrala Sfântului Ioan, cea mai veche din Lyon, Place Bellecour, cea mai mare piață din Europa, Amphithéâtre des Trois Gaules sau splendida Operă din Lyon. Dupa amiaza va propunem să facem la petite croisiere cu Bateaux Mouche, pe Saone (proram optional). In timpul croazierei vom putea vedea tot orașul, apoi ne delectam cu o plimbare in Parc de la Tête d’Or. Seara cazare la acelasi hotel din Lyon.
Ziua 8
Ziua 8. Valea Loarei - Paris În cea de-a șaptea zi a călătoriei noastre vom explora una dintre cele mai frumoase și faimoase zone ale Franței, valea Loarei, supranumită și ”grădina Franței”. Tărâm al artei și al istoriei, cu un peisaj mirific, străbătut de ape limpezi, Valea Loarei își vrăjește vizitatorii cu somptuoase palate renascentiste, cu cetăți și turnuri medievale, castele ca în basme, ferme fortificate, biserici, mănăstiri și catedrale. Vom avea răgazul necesar pentru a vizita două dintre cele mai frumoase și admirate castele de pe Valea Loarei: Castelul Chenonceaux, așezat maiestuos pe râul Cher. Acest superb castel este cunoscut și sub numele de ”castelul femeilor”, din pricina personajelor istorice feminine care și-au lăsat amprenta asupra lui, dintre care le amintim pe Caterina de Medici sau Diane de Poitiers. Cea de-a doua oprire o facem la Castelul Amboise, construit în stil renascentist și amplasat pe platoul înalt care domină centrul Văii Loarei, păstrând neștirbită măreția secolelor trecute. Castelul Amboise comunică printr-un pasaj subteran cu elegantul conac Clos Lucé, aflat la 500 de metri, locul unde celebrul inventator, arhitect și pictor Leonardo da Vinci și-a petrecut ultimii ani din viață și a ales să fie înmormântat. Spre seară ne îndreptăm spre Paris, capitala Franței. Cazare in Paris.
Ziua 9
Ziua 9. Paris - Palatul Versailles Parisul nu are nevoie de nicio prezentare: indiferent că ești la prima sau la a zecea vizită în Orașul luminilor, te simți de fiecare dată acasă. Să fie datorită peisajelor atât de cunoscute din filme, cărți sau tablouri? Să fie datorită bulevardelor largi, a cafenelelor șarmante, a frumoaselor clădiri haussmaniene, a parcurilor îngrijite sau a atmosferei unice, pline de romantism? Fiecare dintre cei peste 15 milioane de turiști care vin anual în capitala Franței are propriul său motiv! Astăzi vom descoperi o parte dintre comorile Parisului printr-un tur panoramic de oras : cartierul de zgârie nori La Defence, L'Arc de Triomphe, Palais de Chaillot, Tour Eiffel, Şcoala Militară, Domul Invalizilor, Podul Alexandru al III-lea, Grand Palais, Petit Palais, Champs Elysees, Place Concorde. Apoi deplasare pe lângă Opera Garnier, Galeriile Lafayette, către Moulin Rouge şi Place Pigalle. Cei care doresc pot opta astăzi pentru o excursie la Palatul Versailles. Impresionanta reședință a lui Ludovic al XIV-lea, Regele Soare, este situată la mai puțin de 20 de kilometri de Paris. Vizitatorii vor admira parcul uriaș unde se pot vedea Fântâna lui Apollo, Fântâna Latona, Oranjeria sau Pavilionul Belvedere, construit pentru Maria Antoaneta, dar și apartamentele regale din interiorul Palatului, somptuos decorate, impresionanta Sală a oglinzilor sau colecția de tablouri inestimabile. Intoarcere in Paris. Cazare la acelasi hotel.
Ziua 10
Ziua 10. Paris După micul dejun, începem explorarea oraşului utilizând transportul public: L'Ille de la Cite, inima istorico-spirituală a Parisului, cu impozanta Catedrală Nôtre Dame şi Palatul de Justiţie cu delicata Sainte Chapelle. Apoi traversăm într-un tur pietonal Cartierul Latin spre Universitatea Sorbona, Pantheon şi Grădinile Luxembourg. Moment de răgaz (timp liber): Nu te sfii să intri într-una dintre miile de brutării ale Parisului numite boulangeries, și să te bucuri de unul dintre simbolurile culinare ale Franței - croissant au beurre. Mic dejun preferat al francezilor, croasantul cu unt este un adevărat răsfăț culinar atunci când este proaspăt scos din cuptor și este preparat după rețeta tradițională. Timp liber în renumitul cartier Montmartre pentru a admira impozanta Bazilică Sacre Coeur şi pitoreasca Place du Tertre. Întoarcere la hotel pentru cazare Seara, cei care doresc pot opta pentru o croazieră pe Sena cu o ambarcațiune tipic pariziană, numită bateaux mouches . În timpul croazierei putem admira Turnul Eiffel, Grand Palais, Place de la Concorde, Muzeul Orsay, Grădinile Tuileries, Muzeul Luvru, Academia Franceză și Cartierul latin. Cazare la acelasi hotel din Paris.
Ziua 11
Ziua 11. Paris - Reims - Strasbourg După micul dejun îi spunem ”au revoir” frumosului Paris (și îi promitem că ne vom revedea cât de curând) și ne îndreptăm spre nordulestul Franței, mai exact spre Reims, unde se află comori arhitecturale bine păstrate. Aici vedem impozanta Catedrală Notre-Dame, unde au fost încoronați regii Franței. Turnurile sale sculptate în detaliu sunt decorate cu îngeri și garguiele care păzesc orașul de aproape 1.000 de ani. Pe latura sudică a catedralei se află Palais du Tau, sediul arhiepiscopului de Reims şi locul unde viitorii regi stăteau înainte de încoronare. La est, în dreptul catedralei şi al Palatului Tau (numit aşa de la litera T - tau, în greceşte - pentru că planurile palatului erau de această formă) este un frumos parc, decorat cu splendide flori. Amintim faptul că, împreună cu Mănăstirea Saint-Remi şi Palatul Tau, Catedrala Notre Dame din Reims a fost înscrisă în anul 1991 pe lista patrimoniului mondial UNESCO. De la Reims ne îndreptăm spre Strasbourg, capitala Alsaciei și sediul Parlamentului European. Cu catedrale gotice, căsuțe colorate și canale mici traversate de poduri, Strasbourg formează un tablou scos din Frații Grimm, iar Catedrala Notre-Dame ne duce și ea cu gândul la basme. Palatul Rohan, un Versailles în miniatură, este un complex de muzee, acoperind subiecte precum arheologia, arta clasică, dar și cea decorativă. Moment de răgaz (timp liber): Bucătăria franceză nu încetează să fascineze, cu precădere pe europeni și pe americani, dar nu numai. Faimoși pentru brânzeturi, vin și pentru preparate sofisticate, francezii se simt onorați de interesul mare față de mâncarea lor. Având un meniu extrem de divers, vom evita să vă limităm opțiunile prin recomandări și vă vom sfătui să alegeți orice vă stârnește curiozitatea. Nu veți regreta! Cel mai bun mod de a descoperi orasul este de la bordul unui vaporas de croaziera pe raul Ill. Se pot admira pitorescul cartier Petit France şi Consiliul Europei. Cazare la hotel in zona Strasbourg.
Ziua 12
Ziua 12. Strasbourg - Munchen - Salzburg Parasim Franta si ne indreptam spre Germania, mai exact Munchen, un oraș al contrastelor, unde cafenelele cu alură mediteraneană se împletesc armonios cu berăriile bavareze. Ne plimbăm prin inima „capitalei secrete” a Germaniei, vizitând fermecătoarea Piață Marienplatz, unde se află atât sediul vechi, cât și cel nou al Primăriei, apoi vedem Rathaus-Glockenspiel, o clădire fascinantă din secolul al XVI-lea. Moment de răgaz (timp liber): Este o obligație morală pentru orice călător care trece prin Germania să oprească măcar odată la o berărie neaoșă. Și nu e nevoie să aștepți până la Oktoberfest ca să găsești aceași atmosferă veselă, jovială acompaniată de sunetul halbelor de bere care se ciocnesc. Dragilor, suntem în inima Bavariei, în Munchen, așa că, hai să ne stingem setea cu o halbă spumoasă de bere în Hirschgarten, cea mai mare berărie în aer liber din lume. Nu ne facem griji că nu găsim mese libere, grădina poate primi până la 8000 de oameni însetați, chiar și înfometați. Desigur, berea merge de minune după o porție zdravănă de cârnați cu varză acră călită, gătiți ca la mama lor de nemți. In cursul serii poposim in Austria. Ne cazam la o pitoreasca pensiune din zona Salzburg.
Ziua 13
Ziua 13. Salzburg - Budapesta Începem ziua cu o sesiune de explorare în Salzburg, orașul lui Mozart. Orașul acesta este ca o scenă de film - nu degeaba au filmat aici „Sunetul Muzicii” - datorită clădirilor impecabile în stil baroc, străduțelor liniștite, parcurilor atent îngrijite, munților suberbi din fundal, castelului de pe deal, mirosul îmbietor al mâncării și lista ar putea continua la nesfârșit. Vizităm aici Grădinile Mirabel, Domul, Orașul Vechi și Casa lui Mozart. Plecăm din Salzburg traversând o zonă montană splendidă, Salzkammergut, unde putem admira peisajul cu creste de munte ce se reflectă în luciul lacurilor glaciare. Punctul final al circuitului nostru este Budapesta. Parcurgem capitala de pe Dunare intr-un scurt tur panoramic de autocar : Parlamentul, Podul cu Lanturi, Bastionul Pescarilor, Biserica Matyas, Basilica Sf Stefan. Ne oprim, pentru o scurta sedinta foto, in Piata Eroilor situată între partea de sus a Bulevardului Andrássy și intrarea în Parcul orașului (Városliget). Piața și Bulevardul Andrássy au fost înscrise de UNESCO în patrimoniul mondial. Piața este organizată în jurul esplanadei Monumentului Mileniului, construit pentru a celebra o mie de ani de la așezarea ungurilor în câmpia Panoniei. Experiență: ritm și gusturi tradiționale Dacă te întrebai cu ce ai mai putea umple timpul înainte de a te retrage la hotel, avem pentru tine un pont: cum sună pentru tine “Seară de croaziera? (optional). Te invitam sa pasesti la bordul unui vas de croaziera, care in acordurile celebrului vals al lui Johann Strasuss „Dunarea Albastra” te poarta in lumea fascinanta a Imperiului Austro-Ungar. Savuram preparate traditionale si ascultam cu interes prezentarea ghidului local care aduce detalii interesante despre cladirile si monumentele aflate de o parte si de alta a fluviului. Destulă vorbă! Hai să ciocnim cupele, să schimbăm numere de telefon și să celebrăm prietenii noi. În definitiv, suntem camarazi de călătorie și nu-i exclus să mai fim și altădată! Ne intoarcem la hotelul nostru din Budapesta. Cazare.
Ziua 14
Ziua 14. Budapesta - Bucuresti Călătoria noastră se apropie de sfârșit! De la Budapesta ne îndreptăm spre București, unde vom ajunge în a doua parte a zilei.