Aflată la doar 3 kilometri de Sebeş, Râpa Roşie are milioane de “riduri” roşii, care se pot vedea din satelit. Acesta este locul ideal pentru iubitorii de aventuri cu parapanta.

Râpa s-a format prin eroziunea apei asupra solului, care a provocat, în timp, alunecări de teren masive.

Rezervaţia geologică uimeşte prin decorul de statui şi frontoane rozalii. Unicitatea este dată de alternanţa argilelor roşii cu gresii cenuşii, alcătuite în formaţiuni slab cimentate. Pe lângă decorul special pe care îl oferă râpa, poate fi admirat şi peisajul floral, cu specii protejate de lege şi fauna.

S-au spus multe legende depre Gaura Hoţilor de la Râpa Roşie, însă ce mai credibilă este despre Lică „a lu Brânză”, al cărui singur talent era să se strecoare în spaţii înguste, ca o pisică. Muncea ca păstor la Râpa Roşie, pe care ajunsese să o cunoască forte bine.

Într-o dimineaţă, însă, o bancă din Sebeş a fost spartă. Hoţul, spunea un poliţist de atunci, ar fi trecut printr-o ferestruică prin care doar un copil putea să treacă.

Fireşte, autorităţile l-au întemniţat pe Lică-Pisică, deşi nici un ban n-a fost găsit în timpul anchetelor. Între timp, iubita lui Lică era văzută urcând mereu la Râpa Roşie. Astfel, lumea credea că la Gaura Hoţilor şi-ar fi ascuns Lică banii. S-a făcut şi acolo o anchetă, dar tot nimic…

După eliberare, Lică a plecat cu iubita lui în America, de unde, la scurt timp, a început să trimită familiei sume mari de bani. Cum a reuşit Lică-Pisică să câştige atât de mult într-un timp atât de scurt, nu se ştie.

Dar umblă vorba că aceştia ar fi fost banii furaţi de Lică şi ascunşi în Gaura Hoţilor sau, cine ştie, în crăpăturile Râpei Roşii.

Gaura Hoţilor este, de fapt, o groapă săpată în roca nisipoasă a râpei. Aici se găsesc nume scrijelite încă din secolul al XIX-lea şi ascunde numeroase legende cu hoţi, haiduci şi aventurieri.

Lângă Râpa Roşie, în terenul mlăştinos al albiei Secaşului, a fost descoperit scheletul fosilozat al unui dinozaur carnivor numit „Velociraptor” sau „Balaurul bondoc”, după forma sa ca a unui curcan. Tot lângă Sebeş, au fost găsite urmele unui alt dinozaur, lung de 10 metri, Maghiarosaurus.

Râpa Roşie se găseşte la ieşire din Sebeş spre Daia Română, unde se face stânga pe lângă unitatea militară. Deşi drumul este accidentat, este accesibil pentru orice maşină. De la Râpă în sus, însă, accesul este mai dificil.

Gheţarul de la Scărişoara este primul gheţar ca mărime din ţară şi al doilea din lume şi se bucură de o mulţime de vizitatori care coboară până în inima peşterii pentru a vedea cu ochii lor acest mare gheţar.

Vechi de peste 4000 de ani, gheţarul are o grosime de 22 m şi este lung de 400 m.

Principalul motiv pentru care merită vizitat Gheţarul de la Scărişoara este aventura de a coborî în adâncuri. Temperatura scade considerabil la coborâre, iar turiştii sunt sfătuiţi să se îmbrace gros, chiar dacă afară este vară.

Accesul se face printr-un aven de 48 de metri adâncime, de până la 60 de metri diametru. Deşi se simte şi frigul şi umezeala care nu sunt deloc confortabile, priveliştea compensează.

Cifrele arată că portalul peşterii este înalt de 24 m şi lat de 17 m. De asemenea, blocul de gheaţă are un volum de 100.000 m cubi, o grosime de 22,5 m iar înălţimile stalagmitelor variază de la câţiva centimetri şi ajung chiar până la 7 metri.

Declarată ca prima peşteră monument al naturii din România în 1938, peştera are ca atracţii Sala Mare dar şi Biserica, o sală ornamentată cu stalagmite de gheţă. Ambele sunt accesibile publicului.

Peştera gheţar se află în Parcul Natural Apuseni, iar pentru a ajunge acolo se porneşte din centrul Gârdei de Sus, la dreapta, pe drum asfaltat, apoi la prima intersecţie la stânga, pe un drum pietruit şi, după maxim 2 km de mers, înainte de a intra în sat se desprinde un drum asfaltat la dreapta, care urcă în serpentine spre Ghețar.

După aproximativ 8 kilometri, ajungeţi pe platoul Gheţar, unde puteţi lăsa maşina în parcare şi mai mergeţi aproximativ 400 de metri pe jos până la intrarea amenajată în peşteră, într-un peisaj montan feeric.

Cetatea Alba Carolina situată chiar în reşedinţa de judeţ este o cetate cu bastioane de tip Vauban construită în formă de stea la începutul secolului al XVIII-lea, şi care se află în prezent într-un amplu proces de restaurare fiind tot mai valorificată din punct de vedere turistic.

Cetatea este împărţită în mai multe trasee turistice şi astfel, cei interesaşi pot să parcurgă Traseul celor Trei Fortificaţii, Traseul Porţilor, Traseul Neamului Românesc, Traseul Sudic, Traseul Estic sau Traseul Nordic.

În plimbarea pe aceste trasee, turiştii se vor întâlni cu soldaţi îmbrăcaţi în uniforme militare austriece care asigură securitatea pe parcursul traseelor. De asemenea, cei curioşi pot lua parte şi la ceremonia de schimbare a gărzii care are loc în fiecare zi.

Cu puţin noroc, turiştii pot să facă cunoştinţă cu spectaculoasa Gardă Romană de la Apulum şi cu războinicii daci, prezenţi la festivaluri şi evenimente cu specific istoric, dar nu numai.

Cetatea Alba Carolina este cetatea care a „văzut” atât Unirea cât şi moartea lui Horea iar de peste 300 de ani, cetatea a rămas un simbol al Ardealului.

Cetatea Câlnic oferă o experienţă nouă celor care vor să petreacă mai multe zile acolo deoarece cu doar 50 lei pe noapte turiştii pot beneficia de o cameră locuibilă chiar între zidurile cetății.

Construcţie de tip romanic care a intrat în Lista Patrimoniul Mondial UNESCO datorită faptului că s-a păstrat până astăzi în condiţii foarte bune, Cetatea Câlnic este unul dintre cele mai bine conservate monumente din Transilvania.

Cetatea are o formă rectangulară şi a fost construită ca resedinţă a contelui Chyl de Kelling la jumătatea secolului al XIII-lea. În interiorul Cetăţii pot fi vizitate cele 3 turnuri (Turnul Porții, Turnul Donjon și Turnul Slăninii). Întreg complexul medieval mai cuprinde, pe lângă cetate, şi Biserica Evanghelica dar şi casa parohială.

La Cetatea Câlnic se ajunge pornind din Sebeş spre Sibiu pe DN1, iar după 10 km de mers se face dreapta pe DJ 106F şi nu departe se zăresc turnurile cetății.

Programul de vizită este permanent, iar doritorii pot să facă un tur al cetăţii plătind preţul de 5 lei pentru adulţi, 2,5 pentru elevi, studenţi şi pensionari iar taxa foto este de 7 lei.

Transalpina sau Drumul Regelui este o şosea pe cât de spectaculoasă, pe atât de periculoasă fiind cea mai înaltă şosea din România. Transalpina străbate Munţii Parâng de la nord la sud, prin judeţele Alba, Sibiu, Vâlcea şi Gorj şi ajunge până la altitudinea de 2.154 de metri în Pasul Urdele.

Peisajele de poveste care se întâlnesc în cei aproximativ 140 de kilometri parcurşi pe Transalpina şi istoria acestui drum sunt o dovadă a potenţialului turistic pe care îl deţine judeţul Alba şi implicit România.

În jurul subiectului legat de primii constructori ai acestui drum sunt încă discuţii. Potrivit unor surse, acesta a fost construit de legiunile romane în timpul războaielor cu dacii, motiv pentru care pe hărţile de istorie este trecut sub denumirea de coridorul IV strategic roman.

Există şi o legendă locală care spune că, la sfârşitul secolului XVIII şi la începutul secolului XIX, fiecare familie de localnici a participat la construirea unei porţiuni din acest drum, în funcţie de posibilităţile sale fizice şi financiare. Alte surse afirmă că Transalpina a fost construită de germani, din rațiuni militare, în timpul primului război mondial.

În anul 1938, Regele Carol al II-lea a inaugurat Transalpina la Poiana Sibiului, de unde vine și numele de „Drumul Regelui”. În acea vreme, traseul era considerat o mare realizare tehnică, cu rol economic, strategic şi militar, cu atât mai mult cu cât oamenilor le era proaspătă în minte perioada în care li se impusese religia catolică şi când unele familii au plecat pe acest drum pentru a-şi păstra tradiţia.

Deşi oficial este închis traficului rutier, din cauza lucrărilor de amenajare în desfăşurare, drumul a devenit o atracţie pentru turiştii din toate colţurile ţării, dar şi pentru străinii care vizitează România.

Tot în această zonă, iubitorii de natură îşi pot petrece cateva ore în aer liber pe Valea Frumoasei din Sebeş unde vor găsi apă rece de izvor, aerul curat bine oxigenat și aceleași păduri verzi care încântă fiecare om care vizitează acest colț de lume.

Acest loc cu totul şi cu totul aparte începe imediat după ieşirea din localitatea Petrești și urcă spre Munții Sebeşului. Zona e sălbatică, necucerită încă, plină de neprevăzut: văile adânci, cascade la tot pasul, poienițele retrase și traseele secrete printre munții întortochiați.

Pe Valea Frumoasei se poate ajunge cu maşina, pe DN 67, pornind atât din Sebeş înspre Oaşa, făcând stânga de-a lungul barajului, apoi din nou la stânga după ce treci de ultimul viaduct peste lacul Oaşa.

Pe hartă, rezervaţia apare undeva în sud-estul Munţilor Şureanu, la limită cu Munţii Lotrului şi cu Munţii Cindrelului.

Satul Rimetea este un loc unde se poate vedea un peisaj unic în lume, cu case albe şi ferestre verzi care fiind neschimbate de sute de ani atrag foarte mulţi turişti în fiecare an. Special la acest sat care are o populaţie majoritară de origine maghiară este faptul că din cele 300 de case mai mult de jumătate dintre acestea îşi păstrează culoarea albă specifică secolului XIX.

În anul 1999 un arhitect UNESCO a propus localitatea pentru a intra in Patrimoniul Mondial. Deja un sector din Budapesta dă în fiecare an familiilor de aici câte 300 de lei ca să-şi reîmprospăteze faţadele, şi să le păstreze stilul autentic.

Localitatea Rîmetea este unică în România din punct de vedere arhitectural. În anul 1870, un incendiu puternic a distrus toate casele, dar minerii de aici au reuşit în câţiva ani să le reconstruiască.

În 1999 comuna a fost distinsă cu premiul „Europa Nostra“ al Comisiei Euopene pentru conservarea patrimoniului cultural material. Totodată, în 2012 Rîmetea a fost inclusă pe lista celor mai frumoase sate din România.

Peştera Vânătarele Ponorului oferă probabil cel mai impunător peisaj din județ deoarece vizitatorii care ajung la această peșteră pot vedea o cascadă lungă de 100 m, ape repezi care se pierd sub stânci și zeci de metri de pereți vineți care compun în totalitate peisajul de la Vânătarele Ponorului.

Cascada se recunoaște după vuietul puternic al celor 92 m de apă în cădere.

Rezervația propriu-zisă, aflată la marginea sud-vestică a culmii Bedeleu, conține uriașul aven oval Vânătarea.

Dimensiunile avenului sunt extrem de mari, de peste 150 m lungime, 100 m lățime și 80 m adâncime. Și aici, ca și la Huda lui Papară s-au produs tot feluri de prăbușiri care au dus la formarea pereților abrupți.

Drumul spre Peștera Vânătarele Ponorului începe din centrul satului Sălciua de Jos, cum se trece de al doilea pod și continuă la dreapta cu un drum îngust cât pentru o singură mașină.

Apoi urcă tot mai abrupt până ce iese din pădure și drumul se continuă pe un platou montan cu priveliști rare.

Drumul este asfaltat până sus, astfel că urcarea nu este foarte dificilă. Pe ultimii 800 m însă traseul continuă cu mers pe jos până la rezervație.

Şi dacă tot se află în zonă, turiştii pot vedea Dealul cu melci, din apropierea cascadei. Dealul cu melci este o rezervaţie paleontologică, cu aspect neobişnuit: resturi lemnoase în formă de melci, înfipte în piatră de mai bine de 65 milioane de ani.

Pe o suprafaţă de 4,30 hectare, peste 30 de specii de moluşte şi-au pus amprenta asupra locului, creând această minunăţie de loc.

Acesta se află în apropierea Cascadei de la Vidra, pe drumul care duce spre satul Avram Iancu.

Accesul la Dealul cu melci presupune acelaşi traseu ca şi la cascadă. este situat la baza versantului drept al Văii Slatina, pe o porţiune destul de mică de pământ.

Castelul Bethlen-Haller de la Cetatea de Baltă este un castel construit în secolul al XVII-lea în stilul renașterii franceze.

Situat la mijlocul distanței dintre Târnăveni și Blaj, pe malul Târnavei mici, castelul a avut mai multe utilizări pe parcursul anilor.

De la grădină, închisoare, cantină, carmangerie și până la secție de șampanizare. Construit după modelul castelului Chambord din Franța, castelul a suferit mai multe schimbări în timp, însă numele construcției vine de la cel căruia îi aparținea domeniul la acea vreme, fratele principelui Transilvaniei, István (Ștefan) Bethlen.

Castelul dispune de patru turnuri circulare în fiecare colț, fără rol defensiv, și un turn secundar alipit uneia dintre fațade și care are în interior o scară.

În prezent imaginea castelului este asociată cu vinurile de Jidvei, deoarece după 1989, castelul a fost retrocedat familiei Haller care l-a vândut deținătorilor firmei de vinuri Jidvei, familia Necșulescu, devenind astfel proprietate privată.

În anul 2003 au început lucrări de restaurare iar proprietarul a ales să păstreze vechile trăsături ale celor două stiluri renascentist şi baroc, iar în interior, s-au adăugat elemente ce creează ambianţa medievală din vechile castele.

Dispune de 8 camere de 4* amenajate în stil tradițional într-o anexă a clădiriii și 4 camere de 5* amplasate în fiecare dintre cele patru turnuri ale castelului.

Pentru renovarea castelului, familia Necșulescu a investit peste 2 milioane de euro.

Castelul nu este deschis vizitatorilor dar se pot face degustări pentru grupuri organizate.

Pentru cei care doresc să ajungă la Cetatea de Baltă pentru a vedea acest castel trebuie precizat faptul că această localitate este situată pe drumul județean DJ 107, la 15 km de Târnăveni și 21 km de Blaj.

Cheile Râmeţului reprezintă cel mai mare obiectiv natural al părţii centrale a Trascăului, această zonă fiind declarată rezervaţie naturală complexă ce se întinde pe o suprafaţă de 150 hectare.

Accesul se face pe drumul judeţean asfaltat care pleacă din Teiuş, cale de 18 km până la Mănăstirea Râmeţ. Apoi, se continuă pe drumul pietruit încă 4 km.

Datorită reliefului, cheile se pot parcurge doar prin traversarea pe cursul apei, pe timpul verii. Pe prima porţiune există o amenajare cu bride şi cabluri de oţel care permit vizitarea cheilor pe timp de vară până la celebrul portal al cheilor şi până la porţiunea numită „la cuptor”.

De aici încolo, vizitarea cheilor presupune traversarea pe cabluri suspendate şi pe firul apei, în unele porţiuni apa ajungând până la 2 m adâncime.

Tot în această zonă se află şi un lăcaş plin de spiritualitate în mijlocul naturii, Mănăstirea de la Râmeţ.

Aceasta este unul dintre cele mai vechi aşezăminte ortodoxe din Transilvania, fiind construită undeva înainte de anul 1377. Este un monument arhitectural unic, având doar două intrări în altar, una ţinând loc de uşi împărăteşti, iar cealaltă de uşi diaconeşti.

Situată în Muţii Trascăului, pe lângă râul Geoagiului, într-un loc numit „Valea Mănăstirii”, străjuită de stânci impresionante, bisericuţa cu hramul “Izvorul Tămăduirii” ţine ascunse în ziduri destul de multe taine.

Se cunoaște cu precizie că al treilea strat de fresce de pe zidurile interioare a fost pictat de Mihu de la Crişul Alb, în 1377.

Acest element face din lăcaș unul dintre puținele biserici românești de piatră databile, poate, în secolul XIII.

În anul 1982 a fost sfinţită piatra de temelie a unei noi biserici. Noul lăcaş uimeşte prin migala execuţiei ornamentale, de la capitelurile corintice ale coloanelor şi ancadramentele uşilor cu motive neobrâncoveneşti, la faţadele împodobite cu brâuri sculptate sub forma unei funii, de jur-împrejurul bisericii.

Dacă exteriorul este uimitor, interiorul este scăldat în luminozitatea sobră a picturii.