Tot ce trebuie sa stii despre insula Corfu


Tot ce trebuie sa stii despre insula Corfu

Se spune despre Grecia ca este una dintre putinele tari care ne dau «cheia catre cunoasterea de sine». Fara nici o indoiala, se poate spune despre Corfu ca este o insula a carei identitate multiculturala isi are radacinile intr-un trecut mitic ce forfoteste de evenimente istorice. O simpla plimbare pe malul marii aproape te poate convinge ca legenda cu privire la iubirea dintre nimfa si Poseidon este adevarata, pentru ca insula pare a fi un taram al zeilor.


 


Corfu este o insula din Marea Ionica situata intre coasta vestica a Greciei si Italia. Multi nu stiu ca aceasta insula, cu o suprafata de aproximativ 600 de kilometri patrati, este mai aproape de Albania (la doar doi kilometri distanta) decat de coasta Greciei. Gratie numerosilor maslini care cresc aici, insula Corfu si-a castigat renumele de “Insula Verde”.
Diversitatea – acesta este marele atuu al insulei. Fie ca vorbim de nordul, de vestul, sudul sau estul insulei, exista statiuni special dedicate familiilor cu copii sau, dimpotriva, tinerilor dornici de distractie.  Insula prezinta multe atractii pentru orice fel de turist: coasta nordica si estica se adreseaza celor care vor sa se bucure de sporturi nautice, distractii litorale si viata de noapte intensa, pe cand coasta vestica si sudica, zone mult mai linistite si izolate, mai neatinse de civilizatie sau, sa zicem, mai putin ‘transformate’, se adreseaza celor care isi doresc un concediu mai relaxat.


Cum ajungem in Corfu?

Cu avionul
Cea mai rapida modalitate de a calatori este avionul. Cursele charter pleaca saptamanal, incepand din 15 Aprilie pana in 23 Septembrie de pe aeroportul Henri Coanda din Bucuresti si incepand din 10 Iunie din Cluj.

Cu autocarul
Pana in Corfu sunt aproximativ 1.100 km.
Plecari din orasele:

Plecari din:
1.Bacău (aici vor veni transferuri de la Iasi, Suceava si Piatra Neamt)-Focșani-Buzău-București-Giurgiu
2. Brașov-Ploiești-București-Giurgiu
3.Constanta- București-Giurgiu
4. Sibiu-Rm.Vâlcea-Pitești-București-Giurgiu
5. Timișoara (aici va veni si transferul de la Arad)-Lugoj-Caransebeș-Dr.Tr.Severin-Craiova-Calafat Pod
Traseul pentru plecarea din Bucuresti  este Giurgiu – Ruse – Byala – Plevna – Sofia – Sandanski – Kulata – Promahonas – centura Salonic, unde vom intra pe autostrada, unde vom traversa o insiruire de tuneluri, cel mai lung tunel avand 4,6 km, trecand prin orasele Veeria – Kozani – Grevena – Ioanina – Igoumenitsa.


Veti avea de asemenea cereri pentru turisti care vor alege sa calatoreasca cu masina personala.

Clima si temperaturi

Insula Corfu are o clima mediteraneana cu ierini blande si veri calduroase.
Sezonul estival incepe in aprilie si dureaza pana la inceputul lunii octombrie, cand apa este inca buna pentru a inota.






Cateva plaje din Corfu
Agia Varvara este o plaja ingusta cu nisip fin rosiatic marginita de un perete de piatra. Este situata pe partea de Sud-Vest a insulei la aproximativ 5 km sud de hotelul Aquis Sandy Beach. Are o portiune amenajata cu sezlonguri si umbrelute insa cea mai mare parte este salbatica…

 
 
Glyfada e considerata drept cea mai buna plaja din Corfu. Are blue flag, nisip galben si fin iar apa e putin adânca, intrarea in mare fiind lina. Are o lungime de aprozimativ 1 km si este situata pe partea de vest a insulei intre Ermones si Pelekas.


 
Paleokastritsa  are de fapt 3 plaje cu Blue Flag si un peisaj deosebit. Prima este cea de la baza hotelului Akrotiri iar celelalte 2 sunt in capatul statiunii la baza muntelui pe care este construita Manastirea Agia Panagia. Cea mai mare dintre ele are nisip fin iar celelate 2 sunt cu nisip si pietricele. Paleokatritsa este paradisul pasionatilor de scufundari, apele cristaline ale celor 6 golfulete lasandu-i sa descopere fascinanta lume a subacvaticului. De aici se organizeaza si scurte plimbari cu barca sau cu celebrul submarin galben. 

 
 
Issos Beach – se afla in partea de Sud Vest a insulei la 2-3 km nord de hotelul Aquis Sandy Beach si iese in evidenta prin existenta unor dune de nisip despre care se spune ca au fost locul in care s-au filmat cateva scene din filmul “Agent 007” cu James Bond. Dispune de parcare, bar si umbrelute cu sezlonguri. Are blue flag si in sezon este foarte animata in special datorita pasionatilor de windsurfing si kitesurfing care gasesc aici conditii ideale pt practicarea acestor sporturi. Se continua cu plaja Agios Georgios (South).

 
 
Plaja Kalami & Kouloura se afla in nord estul insulei la numai 5-6 km sud de Kassiopi si este o plaja formata din piatra alba de diverse dimeniuni. Apa este super cristalina iar peisajul extraordinar. Are blue flag si este frecventata de cei care cauta linistea.

 
 
Plaja Agios Georgios (north) se afla in partea de nord vest a insulei la doar 7-8 km de Paleokastritsa si vazuta de sus ofera privitorului un peisaj deosebit. Partea nordica este mai ingusta si cu adancire mai brusca a nivelului apei iar partea sudica este mai lata si cu intrare lina in mare. Este amenajata si dispune de mai multe baruri si taverne. Are blue flag iar in seson este destul de aglomerata.  
 
 
Canal d’amour reprezinta partea cea mai renumita a statiunii Sidari si se afla in partea de nord a insulei. Aici, apa a sculptat diverse forme care de care mai interesante in roca moale din care este compusa faleza. Astfel se pot observa o multime de pesteri subacvatice dintre care cea mai renumita este Canal d’ amour, un canal de aproximativ 10-15m lungime despre care, grecii spun, ca dupa parcurgerea lui iti vei intalni dragostea adevarata.  Plajele au blue flag, nisip fin peste tot si o intrare lina in apa. Atat in sezon cat si in extrasezon este foarte aglomerata si frecventata in principal de tineri. Are atat portiuni amenajate cu sezlonguri si umbrelute cat si zone in care turistii pot sta pe prosoape.
 
 
Plaja Avlaki este cea mai importanta pentru noi deoarece este cea mai apropiata de Memento Kassiopi Resort. Este situata in partea de nord est a insulei intr-un golfulet la aproximativ 500-600 de metri de statiunea Kassiopi. Faptul ca este mai retrasa de vuietul statiunii ii confera un grad de ocupare scazut aici ajungand doar cunoscatorii zonei. Este formata din pietricele roz, are blue flag si o apa impecabila. In sezon este amenajata cu sezlonguri si umbrelute, doritorii avand la dispozitie posibilitatea de a inchiria barci. Intrarea in mare este relativ lina iar zona este inconjurata de vegetatie formata preponderent din maslini.   
 
 
 
Kassiopi Beach se afla la intrarea in statiunea cu acelasi nume dinspre Roda. Se afla in nord estul insulei la aproximativ 3 mile marine de orasul Saranda din Albania. Este o plaja mica, cu blue flag, compusa din pietricele de diverse dimensiuni. In sezon este amenajata cu sezlonguri si umbrelute iar in imediata apropiere se gasesc cateva baruri si taverne. La intrarea


Plaja Imeroulia se afla la 500-600 de metri de Kassiopi Beach in directia Roda. Este o plaja cocheta compusa din pietricele albe. Are blue flag iar intrarea in mare este relativ lina. In sezon se amenajeaza cu cateva randuri de sezlonguri. Avand in vedere ca este mai retrasa si nu dispune de bar propriu, cele mai apropiate magazine si taverne se afla in zona plajei Kassiopi.

 
Roda Beach se afla in nordul insulei, aproximativ la mijlocul distantei dintre Sidari si Kassiopi. Are o lungime de peste 1 km si o intrare lina in mare. Are blue flag si este compusa din nisip fin. Deoarece este destul de lata, in sezon este foarte aglomerata. De-a lungul plajei sunt zeci daca nu chiar sute de baruri, puburi si taverne.  Distanta pana in Rhodos Town este de 35 km.

 

Plaja din Agios Spiridonas este compusa din 2 plaje intrerupte de o faleza. Acestea sunt situate in nordul insulei la jumatatea distantei dintre Roda si Kassiopi. Sunt formate din nisip fin, au o intrare lina in mare si au primit distinctia de blue flag. Avand in vedere ca statiunea este destul de mica acestea nu sunt foarte aglomerate in sezon.

  Image result for Plaja din Agios Spyridon


Kalamaki Beach se afla in golful Apraous foarte aproape de Agios Spiridonas, pe partea de nord a insulei. Are o lungime de peste 800m si este formata din nisip si pietricele. Intrarea in mare este lina. Deoarece se afla intre statiuni in sezon se amenajeaza cu sezlonguri doar partea de vest unde se afla si un bar, restul ramanand salbatica. 

 

Cape Asprocavos este extremitatea sudica a insulei Corfu. Plaja are o lungime de peste 500 m, este din nisip si in sezon se amenajeaza cu sezlonguri si umbrelute. De aici se organizeaza boat trip-uri spre pesterile albastre sau insulele Paxos si Anti Paxos, distanta fiind de aproximativ 5 mile marine.
Deoarece statiunea Kavos are peste 80 de cluburi si discoteci, viata de noapte fiind punctul sau forte, tinerii englezi au denumit-o Ibiza insulei Corfu. Acesta este frecventata preponderent de tineri.

  Image result for Cape Asprokavos

Marathias Beach se afla in partea de sud vest a insulei, intre Agios Georgios (South) si Agia Varvara la aproximativ 25 de km sud de Corfu Town. Este o plaja cu blue flag, are nisip fin si este renumita pentru petrecerile care se organizeaza aici. In sezon se amenajeaza un umbrelute. Satul Marathias are niste stradute care cu toate ca sunt foarte inguste, sunt cu dublu sens. 

  Image result for Marathias Beach

Arillas Beach se afla in partea de nord vest a insulei, la cativa km nord de Agios Georgios (North). Are blue flag si o lungime de aproximativ 1 km. Intrarea in mare este lina. In sezon este amenajata cu sezlonguri. Deoarece drumurile de acces in acesta zona sunt foarte inguste si autocarele ajung mai greu, zona nu este inca foarte aglomerata.

  Image result for arillas beach corfu

Agios Stefanos se afla la doar 3 km nord de Arillas si este o plaja de nisip fin cu o lungime de aproximativ 800 de metri. Are blue flag si o intrare lina in apa iar in sezon se amenajeaza cu sezlonguri si umbrelute. Dpdv al aglomeratiei, inca este o plaja pe care se poate “respira”.

 

Nissaki Beach se afla in partea nord estica a insulei intre Kalami si Ipsos. Are blue flag, o lungime de peste 400 de metri si este compusa din pietricele albe rozalii. Este marginita de muntele Pantokrator si datorita peisajului si apei cristaline este foarte cautata de turisti, in sezon devenind foarte aglomerata.

 

Barbati Beach este situata la 3 km sud de Nissaki si are exact aceeasi structura. Peisajul deosebit atrage foarte multi turisti in zona motiv pentru care in sezon este foarte aglomerata. Este formata din pietricele albe rozalii, are blue flag si intrare lina in mare. Distanta pana in Corfu Town este de 16 km.

  Image result for Barbati Beach corfu

Dassia Beach se afla in la 10 km nord de Corfu Town. Este ingusta si are o lungime de peste 2 km. Are blue flag si este formata din pietricele. Statiunea Dassia este destul de animata in sezon, in continuarea ei incepand statiunea Ipsos. In sezon este amenajata si se practica sporturi nautice.

 

Ipsos Beach se afla la 12 km nord de Corfu Town pe partea estica a insulei. Are blue flag si este formata din pietricele albe. Intrarea in apa este lina. Are o lungime de peste 1.5 km iar vis a vis de plaja se afla promenada statiunii cu zeci de taverne, baruri si cluburi. Statiunea este considerata ca fiind al doilea pol al distractiei pe insula dupa Cavos. Din Ipsos porneste drumul principal de acces spre varful muntelui Pantokrator (917m).

Image result for Ipsos Beach  corfu 

Gouvia Beach este situata la 8 km nord de Corfu Town. Este formata din nisip si pietricele. Are blue flag. Este ingusta, insa in multe locuri hotelierii au prelungit-o cu plaje de nisip artificiale. Datorita proximitatii capitalei, in sezon este destul de aglomerata.

  Image result for Gouvia Beach  corfu

Benitses Beach se afla la doar 10 km sud de aeroportul international Ioannis Kapodistrias si la 15 km nord de statiunea Mesonghi. Plaja are blue flag si este formata din nisip si pietricele. Avand in vedere faptul ca in zona sunt foarte multe unitati de cazare, in sezon plaja devine foarte aglomerata. Este o plaja ingusta cu o lungime totala de peste 1 km insa cu multe intreruperi.  

 

Mesonghi Beach este situata pe partea estica a insulei la aproximativ 25 km sud de Corfu Town. Este formata din nisip si pietricele. Are o lungime de peste 500 de metri si este amenajata cu sezlonguri si umbrelute. Intrarea in apa este lina. Persoanele care frecventeaza aceasta plaja sunt in general familii cu copii insa pot fi intalnite toate categoriile de varsta.   

 

Ermones Beach se afla pe partea vestica a insulei la aproximativ 13 km de capitala. Este o plaja de nisip si pietricele cu intrare abrupta in mare. Aici se practica sporturi acvatice si scufundari. Este amenajata cu sezlonguri si umbrelute. Are blue flag si in sezon este destul de aglomerata.
 

Pelekas Beach este una dintre cele mai frumoase plaje din Corfu. Se afla la 13 km vest de Corfu Town si detine distinctia blue flag. Este formata din nisip fin si are intrarea lina in mare. Deoarece drumul pana la plaja este foarte abrupt si are foarte multe serpentine autocarele si masinile mari nu au acces. Se poate ajunge doar cu masini mici sau microbuze de 8+1.  Se spune ca apusul de soare din Pelekas este cel mai frumos din Corfu.
 
 

Agios Gordios Beach este situata la 18 km sud vest de capitala si privita de sus este una dintre cele mai pitoresti de pe insula. Are o lungime de peste 1 km si distinctia blue flag. Este formata din nisip fin iar intrarea in apa este lina. Deoarece statiunea este foarte  dezvoltata in sezon se aglomereaza destul de mult.  
 
 


Statiunile insulei Corfu

Partea de Nord
Jumatatea Nordica este de departe cea mai spectaculos de variata parte a insulei – desi, daca mergi cu masina catre nord, pornind din orasul Corfu de-a lungul drumului de coasta principal, primii cativa kilometric nu iti vor da nimic de banuit in legatura cu bogatiile istorice si geografice ale acestor locuri.
Primele statiuni la care vom ajunge – Gouvia, Dassia, Ipsos – ofera plaje minunate si o multime de facilitate pentru practicarea sporturilor acvatice. Indragite de familii, acestea si-au pierdut orice caracteristici individuale. Abia cand drumul se apropie de pantele joase ale Muntelui Pantokrator vom incepe sa vedem adevaratul farmec din sate precum Nissaki. Continuam drumul mai in nord, alaturi de Muntele Pantokrator, care se ridica abrupt pana la 906 metri, varful aflandu-se la numai 3 km distanta fata de coasta. Cea mai mare parte a muntelui se potriveste perfect cu traducerea numelui sau: Atotputernicul. Vizibil aproape de peste tot, acesta domina nordul insulei. In varful Mtelui Pantokrator este o manastire micuta si o priveliste apparent nesfarsita asupra insulei, pana peste mare, catre indepartata Albanie.
Coasta de Nord este variata, si chiar intr-o singura statiune dintre cele mai agglomerate – Kassiopi, din est – combina forfota cu atitudinea prieteneasca, totul in decorul minunat din jurul unui port micut.
Coasta de Vest
Principala statiune din vest este Sidari, care ofera o paleta larga de magazine, baruri si restaurante. Sestie ca aici a existat una dintre primele asezari neolitice din Corfu, datand inca din anul 7.000 iHr. Principalele atractii de aici sunt cateva foratiuni stancoase neobisnuite. Vantul si ploaia au erodat rocile de calcar in vartejuri suprarealiste, cele mai cunoscute fiind cele printer care s-a format o spartura denumita romantic Canal D’Amour. Se spune ca orice cuplu care inoata prin acest canal va ramane impreuna pentru totdeauna.
Paleokastritsa este a doua mare statiune de pe coasta de vest si cel mai pitoresc loc din Corfu.Datorită aşezării geografice foarte bine poziţionate este o alegere ideală atât pentru familii cât şi pentru acei turişti care sunt fanii plimbărilor lungi şi excursiilor pe cont propriu. Paleokastritsa are 6 golfuri cu plaje cu nisi psi pietricele, cel mai aglomerat dintre acestea fiind golful principal care se află la centrul aşezării. Apa mării aici se adânceşte foarte repede iar plaja este mai mult stâncoasă decât nisipoasă, totuşi merită de vizitat. Totodată merită de încercat bicicletele de apă (pedalo beach) cu care odată intraţi printre stânci vom avea ocazia efectuării unor poze superbe. Tot aici se găseşte singurul centru de scafandri de pe insulă.
Statiunea Ermones este o statiune micuta, linistita, recomandata celor care doresc o vacanta relaxanta. Statiunea este formata in jurul unui golf cu nisip si pietricele, inconjurat de dealuri cu vegetatie luxurianta.In zona exista posibilitatea de practicare a numeroase sporturi acvatice precum diving, sailing,calarie. Exista chiar si o scoala de scufundari, unde instructori specializati va vor introduce in tainele mari.
Glyfada - Statiunea este situata pe coasta de vest si are printre cele mai frumoase plaje de pe insula Corfu, cautate in special de vizitatorii tineri. Facilitatile pentru sporturile de apa includ schi nautic, navigatie, windsurfing, canoe, jet ski. Glyfada este situata la 16 km vest de orasul Corfu.

Partea de Sud a insulei

Pelekas este situat la 12 kilometri de capitala insulei, situat in partea de sud-vest a insulei, la o altitudine de aproximativ 270 de metri si este renumit pentru apusul de soare magnific.  Pelekas este satul care ofera cate ceva pentru toată lumea. Fie că sunteţi în căutarea de plaje cu nisip şi taverne marginite de plantaţii de măslini, de sporturi de apa si viata de noapte, de mancare şi băuturi tradiţionale, de vacante scumpe sau de vacante ieftine aici veţi găsi întotdeauna o primire calduroasa.

Statiunea Agios Gordis este relativ mica, insa plaja este mare si are nisip fin, fiind dotata si cu toate facilitatile necesare. Timpul pe care nu il veti petrece pe plaja vi-l puteti umple cu restaurantele si tavernele ce aliniaza drumul principal si plaja.

Kavos este ideala pentru vizitatorii tineri, care isi doresc nopti pline de petreceri. Diversitatea de cluburi si restaurante se potrivesc tuturor gusturilor. Statiunea atrage in special tinerii din Marea Britanie. Curse regulate de autobuz fac legatura intre statiunea Kavos si capitala insulei Corfu, si exista totodata excursii cu barca spre Parga, Laguna Albastra si insulele Paxi, Antipaxi.

Messonghi – situata la 22 km de orasul Corfu, Messonghi are o plaja de nisip cu pietricele mici. Statiunea are suficiente taverne si restaurante, iar zona este plina de cranguri cu maslini.

Benitses – a cunoscut o puternica dezvoltare turistica in ultimii ani. La 12 km sud de Corfu Town, este asezat intr-o zona cu multe plantatii de portocali si lamai, cu o vegetatie exotica foarte bogata, deloc specifica Greciei continentale.

Orasul Corfu – Trecutul paneuropean al Insulelor Ionice  nu este nicaieri mai evident decat in seducatorul oras Corfu. Desi are tavern grecesti pe stradutele dosnice, desi sarbatoreste Pastele cu inca si mai multa exuberanta  decat restul Greciei (inca sparg vesela in dimineata din Duminica Pastelui), orasul vadeste influente foarte puternice in privinta arhitecturii, influente ce amintesc de britanici, de francezi si de italieni. Acest amestec cosmopolit se vede cel mai bine in centrul orasului, in jurul Esplanadei. La capatul indepartat, pe un promontoriu care inainteaza in Marea Ionica, se ridica Vechea Fortareata (Palaio Frourio) venetiana, terminata in 1559.  La capatul vestic al orasului se afla vestitul bulevard Liston, pe care gasim un sir de cafenele si de magazine. In oras exista numeroase situri si muzee pe care merita sa le vezi: Muzeul de Arheologie, Muzeul Banilor de Hartie, Muzeul Bizantin, Biserica SF. Spiridon, inchinate sfantului protector al insulei.



Atractii turistice

Orasul Corfu, capitala insulei, impresioneaza si incanta vizitatorii cu cele doua fortarete, strazi inguste, case albe, inalte, arcade, cladirea salii venetiene, biserica Sf. Spiridon, patronul spiritual al insulei Corfu, gradini cu flori si balcoane cu garduri din fier forjat. Orasul este asezat pe coasta de est si este cel mai mare oras medieval din Grecia. Frumusetea lui unica vine din imbinarea diferitelor stiluri arhitectonice, lasate de civilizatiile ce au trecut. Orasul Corfu are amprenta fostelor civilizatii care au trecut pe aici, cate putin din arhitectura specifica oraselor Venetia si Napoli.Corfu a fost construit pe un mic promontoriu ce împarte oraşul în doua. În ciuda distrugerilor pe care le-a suferit in urma bombardamentelor din timpul celui de-al doilea Război Mondial, încă mai păstrează stilul architectural veneţian. Piaţa Spinada de lângă Liston este cel mai atractiv punct din partea noua a oraşului. Pe partea de est a pieţei Spinada, pe un promontoriu micut se ridica Vechea Fortăreaţă, separată de oraş sprintr-un şanţ de aparare, cunoscut sub denumirea de Kontrafosa. Fortul a fost contruit de către veneţieni pentru a întări zidurile de aparare ale oraşului. Înauntrul fortului se află biserica Sfantul Gheorghe, una dintre cele mai frumoase biserici din insula Corfu.

Biserica Sf. Spiridon - adaposteste moastele intregi ale Sfantului Ierarh Spiridon al Trimitundei, sarbatorit pe 12 decembrie. Biserica este celebra pentru valoroasele sale icoane si gravuri in aur si argint
Paleokastritsa.Este considerata una dintre cele mai frumoase localitati din Corfu. Paleokastritsa iti va lasa aminitri pe termen lung legate de exceptionalele sale plaje. Aici poti innota in minunate golfuri inchise de limbi de pamint acoperite cu cel mai fin nisip. Aici poti vedea padurea coborind pina la malul marii.Plajele din Paleokastritsa sunt faimoase pentru apele limpezi si clare de culoare albastru-verzui. Stincile va ofera minunate locuri pentru scufundari. Locurile favorite pentru plimbare sunt promontoriile din nord, locuri unde puteti gasi si nemaipomenite minastiri. Tavernele si celelalte facilitati de cazare sunt asezate in locuri exceptionale. Paleokastritsa nu este pentru cei ce cauta o viata de noapte activa, dar exista numeroase taverne si baruri care sa va tina ocupati mai tot timpul.

Aqualand - unul dintre cele mai mari aquaparkuri din Europa, construit pe o suprafata de 700 mii de metri patrati, cu un numar incredibil de atractii pentru toate varstele.

Angelokastro - langa Paleokastritsa, fortareata bizantina din sec. XIII.


Kanoni & Insula Mouse - la 4 km sud de oras, cel mai popular loc al insulei. Aici un dig ingust va conduce peste ape catre Manastirea Vlaherna, de unde puteti lua un vaporas pentru a vizita minunatul Pondikonissi si biserica sa din sec XIII.



Gastouri - un sat pitoresc, resedinta lui Achillion, palatul de vara al imparatesei Elizabeta de Austria (Sissy). Palatul are multe gradini, ideale pentru plimbari romantice. O parte a acestuia gazduieste un muzeu

Kalipso Star - o minunata plimbare cu barca cu fundul de sticla  unde puteti admira fauna si flora bogata a marii Ionice si performanta deosebita a scafandrilor (leii de mare).Aceasta excursie o puteti achizitiona de la agentia partenera Chrstian Tour-Vidos Travel.

Pelekas - la 13 km vest de oras, un sat incantator asezat pe un deal stancos, al carui varf, potrivit spuselor corfiotilor, este locul ideal din care poti sa privesti apusul soarelui..
Sidari este o staţiune celebră pe coasta nordică a insulei, la aproximativ 40 de kilometri de Corfu Town. Înainte a fost un sat mic de pescari, dar din anii ’80 a început sa se dezvolte şi a devenit o statiune turistică populară.Dacă veniţi in Sidari, puteţi admira Canal d’Amour, o zonă cu stânci erodate, unde natura a creat câteva golfuleţe mici. Legenda spune ca daca perechile de îndrăgostiţi înoată în apele de la Canal d’Amour, vor fi împreună pe veci.

Kavos este cea potrivită staţiune pentru petreceri, oferind peste 80 de baruri şi cluburi de noapte. Mai mult, aici puteţi găsi multe restaurante englezeşti, precum şi taverne greceşti.

Palatul Achilleon a fost construit în 1890 ca reşedinţă de vara pentru Împărăteasa Austriei Elisabeta a Bavariei, cunoscuta drept “Sisi”. Palatul a fost construit  în zona Gastouri şi a fost denumit „Achilleon” după eroul mitic Ahile. Grădinile imperiale oferă o panorama impresionantă asupra văilor din jur si asupra Mării Ionice. Palatul Achilleon Palace este înconjurat de statui greceşti neoclasice, statui si tablouri înfăţişându-l pe eroul Ahile şi scene ale războiului Troian. Atracţia principala este o statuie din marmură a lui Ahile, creată de sculptorul german Ernst Gustav Herter.Palatul expune de asemenea si mobila sau obiecte personale ale lui Sisi, precum si o statuie a Împărătesei.In 1898, Împărăteasa Sisi a fost asasinata la Geneva, în Elveţia, la vârsta de 60 de ani. După moartea ei, palatul a fost vandut Kaiserului german Wilhelm al II-lea si in final a fost achizitionat de statul grec. Palatul a fost folosit pana nu demult drept casino, dar în ultimii ani a fost transformat in muzeu.


Nu rata in Corfu:
1.Nu intamplator capitala insulei, Corfu Town (Kerkyra) se afla pe lista Patrimoniului Mondial al UNESCO. Orasul este o sinteza de stiluri arhitecturale vechi. La fiecare colt poti gasi o gradina secreta, un muzeu sau o casa cu trei secole vechime. Orasul este dominat de cele 2 fortificatii venetiene – Fortareata Veche, respectiv Fortareata Noua. Un alt punct de maxima atractie al orasului il constituie Piata Spianada, cosiderata ca fiind una din cele mai frumoase piatete grecesti si Liston, unde pe langa faimoasele cafenele au loc evenimente importante si ceremonii dedicate Sf. Spiridon. Totodata aici se pot admira cladirile cu puternice influente italiene, franceze si britanice. Biserica Sfantul Spiridon este cea mai vizitata si renumita biserica din Corfu deoarce gazduieste moastele patronului insulei, cipriotul facator de minuni, Sfantul Spiridon. Biserica se afla in piata Sf. Spiridon in spatele cafenelelor de pe Liston si este construita in stil arhitectonic venetian, cu o superba turla rosie, fiind cea mai inalta constructie din oras.

2.La 4 km de orasul capitala, se afla Golful Kanoni care este brazdat de un dig ingust care conduce vizitatorii peste ape spre fabuloasa Manastire Vlacherna. Dupa vizitarea manastirii, se poate lua un vaporas (barca) pentru a vedea micuta insula Pontikonissi si biserica veche din secolul al 13-lea.

3.Satul pitoresc Paleokastritsa este asezat intre 6 golfuri de o rara frumusete in nord-vestul insulei pe malul Marii Ionice. Statiunea e catalogata ca fiind cel mai frumos loc al insulei (ca si cadru natural), astfel ca multe yachturi de lux navigheaza mai mereu vara in jurul satului pentru a surprinde peisajul format din dealuri verzi de maslini si apa turcuaz. Cea mai fabuloasa panorama asupra zonei Paleokastritsei se poate vedea din satul Lakones. Din Paleokastritsa se poate opta pentru mai multe excursii interesante direct din port cum ar fi o excursie de cateva ore cu barca la grotele din jur, o calatorie la Grota Nausica si Paradise Beach sau chiar o plimbare cu Submarinul Galben (vas cu fundul de sticla) cuprinde cele 6 golfulete de vis din jurul Paleokastritei, unde puteti admira o fauna marina bogata.
Tot din Paleokastritsa se pot inchiria barci de viteza pentru a vedea numeroasele golfulete, grote si minunatele porţiuni de coasta care infrumuseteaza anumite plaje ce merita in mod cert sa fie explorate de pe mare.

4.Romanticul Canal D'Amour din Sidari este un tunel natural sapat de mare in malul stancoasa de langa Sidari, extrem de promovat turistic. Canalul contine numeroase stanci, care creaza mici peninsule extrem de spectaculoase. Conform mitului, numele de "Canalul Dragostei “ vine dupa ce un cuplu de localnici s-a intalnit aici, s-au indragostit si au ramas impreuna.

5.Muntele Pantokrator (Atotcreatorul) domina partea de nord a insulei Corfu, avand o inaltime de 906 metri. Drumul spre cel mai inalt varf din insula pleaca din Ipsos (coasta de est) care merita o vizita,  fiind extrem de reprezentativ pentru viata rurala a corfiotilor. Chiar in varful muntelui se afla si Manastirea Pantokrator.

6.Palatul Achillion din Gastouri a fost construit la mijlocul secolului al 19 –lea ca resedinta de vara a reginei Elisabeta a Austriei, cunoscută mai ales sub numele Sisi, a fost soția împăratului Franz Joseph al Austriei. In prezent este muzeu, iar in gradinile palatului puteti observa impunatoarea statuie de 15 m a lui Achile - eroul razboiului troian.

7.Satul Pelekas - Tronul Kaiserului. Pozitionat la 13 kilometri vest de capitala Corfu Town, Pelekas este un sat tipic corfiot cu stradute inguste si case traditionale asezat pe un deal stancos. Daca coborati jos, ajungeti la Kontagialos Beach, o plaja micuta, unde se spune ca e cel mai frumos apus de pe insula. In apropierea satului imparatul Wilhelm al II-lea al Germaniei a amenajat un punct de observatie asupra insulei numit "Tronul Kaiserului", de unde puteti sa priviti Corfu in apusul soarelui.

8.Aqualand - Agios Ioannis este situat exact in centrul insulei, nu departe de satele Pelekas si Sinarades in Agios Ioannis fiind unul dintre cele mai mari aqua-parkuri din Europa, construit pe o suprafata de 700.000 de metri patrati, cu un numar realmente incredibil de atractii pentru toate varstele.

9.Incearca dintre specialitatile corfiote sofrito si pastitsio, dar si iaurtul cu miere, un desert minunat.

10.Cumpara lichioruri, bomboane sau deserturi realizate din koum quat, fruct cultivat doar in Corfu.

Obiective turistice:
Turistii vin in Corfu fascinati de pozele cu apa turquoise si plajele superbe.

Odata ajunsi aici, veti constata ca totul este exact cum va imaginati: apa este curata, limpede, iar plajele sunt cu nisip sau pietricele. Multe plaje din Corfu au primit distinctia Blue Flag, acordata doar plajelor foarte curate si bine ingrijite.

Pe insula Corfu se afla si unul dintre cele mai mari parcuri acvatice din sud-estul Europei, Aqualand, unde toboganele,piscinele si barurile atrag anual mii de turisti. Pentru cei tineri, dornici de distractii nocturne, in sudul insulei Corfu, a fost creata o statiune in care cluburile si discotecile in aer liber au un design inovator, dupa cele mai pretentioase standarde.
Parcul acvatic este deschis in fiecare zi.


Una dintre cele mai apreciate atractii turistice din Corfu este manastirea Moni Theotokou.Lacasul se afla pe coasta de vest ainsulei Corfu, in statiunea Paleokastritsa. Desi este cunoscuta inca din secolul XIII, cladirea actuala a fost ridicata in secolul XVIII si contine picturi detaliate ale Judecatii de Apoi.
Centrul vechi din orasul Corfu este incantator si ofera turistilor ocazia de a admira cateva atractii istorice. Deseori, in centru are loc Festivalul Venetian. Strazile sunt construite in stilul labirint si se numesc “kantounia”.

Citadela Venetiana este unul din punctele forte ale Centrului Vechi, de aici putandu-se admira Golful Garitsa.
In apropiere de Citadela Venetiana se afla o piata frumoasa, impartita in 2 parti: Piata Superioara (Ano Platei) si Piata Inferioara (Kato Plateia). Cunoscuta ca fiind una dintre cele mai mari piete din sud-estul Europei, Kato Plateia este inconjurata de spatii verzi, flori superbe si un pavilion dedicat Filarmonicii din Insula Corfu.

Corfu Golf Club ofera o atmosfera diferita, departe de plaje, baruri si magazine. Aproape de orasul Pelekas, Golf Club are un teren impresionant, recunoscut ca fiind unul dintre cele mai frumoase din Europa. Peisajul include teren de golf, lacuri, padurici si privelisti frumoase.

Fortul Vechi este una dintre figurile emblematice ale insulei Corfu. Cunoscut si sub numele de Palaio Frourio, interioarele fortaretei se afla intr-o stare foarte buna si sunt folosite la evenimente si concerte.
Neo Frourio este cunoscuta sub numele de Noua Fortareata sau Noua Citadela si se afla in partea de nord a orasului Corfu. Cu ziduri enorme ce inconjoara monumentul, Neo Frourio domina malul marii, oferind privelisti minunate.

Palatul Achilleion a fost resedinta de vara a imparatesei austriece Sissy. Superb decorat, palatul este impresionant atat pe dinafara, cat si pe interior. Statuile mitologice din gradina sunt impecabil realizate, iar privelistea de pe terasa de marmura iti taie rasuflarea. Dupa tragica asasinare a imparatesei in 1898, palatul a fost abandonat timp de o decada, dupa care a fost cumparat de Kaiser Wilhelm II.
Catedrala Agios Spyridon este cea mai frumoasa si importanta biserica de pe Insula Corfu. Construita in urma cu 400 ani, lacasul este dedicat Sf. Spiridon.

Palatul Sf Mihai si Sf. George afla in capitala insulei si este o frumoasa cladire, in stilul neo-clasic, cu fatada de inspiratie malteza. Folosita ca resedinta de vara de monarhii greci, in prezent Palatul Sf. Mihai si Sf. George adaposteste Muzeul de Arta Asiatica si Galeria de Arta Municipala.


Excursii optionale:
Va invitam sa participati la excursiile optionale, pe care le realizam cu partenerul local Vidos Travel, cu ghizi romani. Tariful fiecarei excursii este de aprox 38 euro, dar la minim2 excursii achizitioante se face un tarif special.

Seara greceasca (zorba corfiota)
  O seara extraordinara in stil grecesc. Aveti la dispozitie mancare si bautura traditionala greceasca, servita in renumita si cea mai veche taverna de pe insula, taverna Tripa deschisa in anul 1936. In drum spre taverna veti trece printr-un sat traditional. La intrare in taverna veti servi Ouzo si veti putea admira fotografiile celebritatilor care au calcat pragul tavernei.In timp ce serviti masa veti asculta muzica live greceasca cantata la Bouzouki si veti invata dansuri traditionale. Ca bautura veti servi vin alb,vin rosu si apa plata la discretie.Programul incepe in jurul orei 20.30 si se va termina in jurul orei 23.45Transportul este asigurat atat la dus, cat si la retur.

Croaziera pesterilor albastre Paxi si Antipaxi
  Veti pleca din portul Insulei Corfu cu vaporul Ionian Sun care are o capacitate de 300 persoane spre Insula Paxi. Prima oprire va fi dupa aproximativ 2h la Pesterile Albastre (pesterile marine) .Albastrul impecabil al apei si naucitoarele inaltimi ale pesterei sunt experiente de neuitat pentru noi toti.Veti merge apoi in Antipaxi unde veti face sarituri de pe vapor in minunata apa albastra la o distanta de cca 100 m de tarm.Ultima oprire a zilei este de 2h in Gaios orasul -capitala al insulei Paxos. Gaios este un orasel viu,un loc excelent pentru a savura mancare traditional greceasca sau pentru a cumpara souveniruri fabricate pe insula.

Marele tur al Insulei Corfu
      In acest tur avem ocazia sa vizitam cele mai frumoase atractii , atat naturale cat si istorice ale insulei Corfu. Este cea mai importanta excursie pentru cei care doresc sa se familiarizeze cu minunatiile acestei superbe insule. Alaturi de dvs va fi un ghid roman , care va va insoti tot drumul. Veti merge in Gastouri la Palatul Imparatesei Sisi “Achilleon”. Pentru vizitarea insulei veti plati insotitorului dvs la inscriere 4 euro ce reprezinta taxa ghidului grec ptr toata ziua(nu se poate vizita palatul fara ghid de nationalitate greaca) si 4 euro veti plati intrarea in palat (aceasta taxa se achita inainte de a intra in palat). Se merge apoi in Perama unde veti cobori la Biserica Vlaherna si unde veti putea fotografia Insula Pontikonisi(Insula Soarecelui). Pe Pontikonisi se afla Biserica schimbarii la fata a lui Isus. Ne indreptam spre Corfu Town admirand Esplanada orasului Kerkira si vom merge pe celebrul Liston catre Catedrala Sf. Spiridon (parintele spiritual al insulei) si catre Mitropolie unde sunt moastele Sf.Teodora.Mergem apoi la o distilerie,unde vom degusta din produsele fructului local Kuam-Kouat. Continuam drumul spre Paleokastrita ,unde vom vizita vechea Manastire a Maicii Domnului (Panaghia).Dupa Manastire oprim in portul Paleokastritei pentru o plimbare cu Submarinul Galben (optional) explorand adancurile marii si dantelaria statiunii. Ne vom indrepta apoi spre satul Lakones si vom opri la Bellavistaunde vom admira cea mai fascinanta panorama a intregii zone. Ordinea opririlor va va fi anuntata de catre ghidul din autocar. Masa de pranz o veti putea servi optional la taverna Golden Fox din Bellavista sau la taverna Mithos din Benitses (locatia ptr pranz va fi anuntata in autocar).

Croaziera la grotele Nausicai (aici pranzul este inclus)
   Plecarea se face din cel mai pitoresc port al insulei, Alipa situat in Paleokastrita. Ne plimbam de-a lungul coastei de vest a insulei indreptandu-ne catre prima grota ,Grota Nausicai. Cea dea doua o vom descoperii chiar pe plaja pustie pe care vasul acosteaza.Pe plaja gasiti sezlonguri si umbrele contra cost.Aici vom vizita grotele, vom face plaja si snorkeling. La pranz vom servi masa chiar pe plaja, frigarui la gratar pregatite de echipaj. Bauturile si masa sunt incluse in pretul excursiei.Vasul are pe podea geamuri in felul acesta putand descoperi secretele lumii subacvatice. Va veti intoarce in port in jurul orei 15.00.

Croaziera Paxos-Parga
      Veti pleca din portul Insulei Corfu cu vaporul Ionian Sun care are o capacitate de 300 persoane spre Insula Paxi. Prima oprire va fi dupa aproximativ 2h in Gaios orasul -capitala al insulei Paxos. Gaios este un orasel viu,un loc excelent pentru a savura mancare traditional greceasca sau pentru a cumpara souveniruri fabricate pe insula. Vom pleca apoi spre partea continentala si vom opri pentru 3h in orasul port Parga. Intoarcerea in portul Insulei Corfu va fi in jurul orei 19.00 unde sunteti asteptati de autocare pentru a va duce la hotel.

Aventuri in Albania
     Patrundeti pentru o zi in lumea fascinanta si totodata enigmatica lume a Albaniei, alaturandu-va croazierei noastre unde veti avea sansa sa vizitati Albania din portul Agii Saranda, un port -oras cu un bogat trecut si o bogata istorie. Puteti merge cu Pasaport sau C.I. si veti plati pe vapor 9 euro taxa vamala spre Albania. Turul catre Butrint (optional cu ghid in limba engleza,costa 19 euro),un mic univers cu 3000 de ani de istorie mediteraneeana, univers situat intr-un mediu de o frumusete exceptionala.Acesta a fost locuit inca din timpuri preistorice si a fost recunoscut ca oras de Epirus al-IV-lea d.C. Alaturi de ghid vizitatorii vor afla teatrul antic, baile , Basilica, castelul si multe alte monumente infrumusetate de padurea care inconjoara orasul antic.Pe drumul catre Butrint veti admira micile orase  albaneze , canalul pietros din Tsounka si raul Bistrica, lacul din Butrint si frumoasele insule Vivari Kanali cu cetatea lui Ali Pasha. La intoarcere, veti servi pranzul in Agii Saranda ,pranz inclus in pretul excursiei.

Scuba diving
   Lumea subacvatica este in ape cat de multicolora si uimitoare, pe atat de misterioasa-ceea ce o face si mai atractiva iubitorilor de diving. Divingul reprezinta o exceptional posibilitate de a cunoaste misterele si bogatiile acestei lumi, fiind un amalgam de senzatii noi, placeri  estetice, romantism,  cunoasterea de sine si desigur o adevarata aventura. Veti fi preluati de la hotel cu masina sau microbus si veti merge pana in statiunea Ipsos de unde veti urca pe barca si veti merge spre partea de est-nord a insulei pana in Nissaki. Acolo veti sta la plaja pana in jurul orei 15.00 timp in care veti face instructajul si scufundarea de 35 de minute. Costul include asigurarea obligatorie pentru diving,echipament, transfer de la hotel si inapoi, plimbare cu salupa.

Aqualand
   Aqualand Corfu va ofera acces  la toate toboganele, piscinele si celelalte surprize amenajate pe teritoriul parcului. Piscina cu  valuri oceanice, Black Hole, Kamikaze, tobogane uriase, Lazy River, Crazy River, jacuzii si multe altele pe o suprafata de 12.000 metri patrati, va asteapta pentru a petrece aici o zi de neuitat. In pretul biletului intra si transferul din statiune. Veti fi preluati de la Aqualand la ora 17.00 de acelasi autocar(sau minibus).

Rezerva sejur avion - https://bit.ly/2xqkZms
Rezerva sejur autocar - https://bit.ly/2QCg9LE
Rezerva sejur individual - https://bit.ly/2Oq8n5Y

SOURCE AND TAGS