Folosim cookies pentru a va oferi o experienta personalizata. Click aici pentru mai multe informatii despre cookies si modul lor de folosire.

Vacanțe individuale Targu Mures Romania 2024

Târgu Mureș este situat în zona central-nordică a României fiind amplasat la intersecția a trei zone geografice Câmpia Transilvaniei, Valea Mureșului și Valea Nirajului, la o altitudine de aproximativ 320 m față de nivelul mării.

Citeste mai mult

Vacanțe individuale Targu Mures Romania 2024

Ridicat inițial pe terasa inferioară de pe stânga râului Mureș, orașul s-a dezvoltat de-a lungul timpului ocupând și povârnișurile și dealurile din apropiere. În prezent orașul se întinde de o parte și de alta a cursului râului Mureș și pe dealurile Cornești și Nirajului.

Săpăturile efectuate de arheologul Ștefan Kovács au confirmat faptul că teritoriul de azi al orașului Târgu Mureș a fost locuit încă din preistorie. Au fost descoperite o serie de locuințe preistorice, resturi de oase, vase de lut, obiecte de cremene și de bronz, mici statuete de pământ datate ca fiind din 2000 î. de Ch. Sapaturile arheologice au scos la iveală urme umane din epoca pietrei lustruite, a celei de bronz și a fierului; s-au descoperit și vestigii aparținând culturii Criș cea mai veche cultură neolitică din România.

Descoperirile arheologice de la Cristești, Cetatea de la Morești, Cipău, Sântana de Mureș atestă continuitatea populației băștinațe și după retragerea Aureliană. Cetatea de la Morești de lângă Târgu Mureș confirmă existența unor forme de organizare administrativă în momentul invaziei triburilor migratoare.

În 1332 - 1370 Târgu Mureș figurează într-un registru de dijmă al Papilor ca Novum Forum Siculorum (Târgul nou al secuilor), iar mai apoi în diplomele regelui Ludovic I. Totodată orașul poate fi găsit în istoriografie sub denumirea ungurescă Székelyvásárhely sau Vásárhely .

În 1616 Tamás Borsos, primarul orașului, primește de la Gabriel Bethlen, principele Ardealului, rangul de municipiu pentru oraș și totodată se fixează și numele unguresc de Marosvásárhely.

În 1786 se înființează prima tipografie din Târgu Mureș.

În 1848 orașul a sustinut revoluționarii maghiari, iar în noiembrie trupele habsburgice au ocupat Târgu Mureș de la ostașii secui.

Sfârșitul anul 1989 găsește orașul cuprins de febra dorinței de schimbare. Regimul comunist, ca și în celelalte orașe ale țării, este privit cu ostilitate, astfel că, atunci când tonul destrămării comunismului dat la Timișoara s-a făcut auzit în toată țara, mureșenii și-au adus și ei contribuția la demolarea vechilor structuri.

În 22 februarie 2000 ca semn de cinstire pentru jertfele aduse și pentru eroismul manifestat în lupta pentru victoria Revoluției din decembrie 1989, municipiul Târgu Mureș este declarat Oraș-martir.

Orașul Târgu Mureș are o ofertă destul de bogată în ceea ce privește activitățile specifice turismului. Alături de activități de recreere, populația orașului sau turiștii au la dispoziție o serie de obiective care pot fi vizitate pentru a cunoaște istoria locurilor și a populației care trăiește în acestă zonă.

Deși în Târgu Mureș nu s-au păstrat clădiri deosebit de vechi, orașul trecând prin mai multe incendii de-a lungul timpului, vechea urbe reușește să-și păstreze aerul de oraș medieval, cel puțin în partea centrală orașului. Aici, în piața Trandafirilor, o serie de clădiri frumos ornamentate, amintesc de vechiul târg din perioada medievală sau de orașul în plină dezvoltare din perioada interbelică.

Filtre

Cauta hotel


Stele


Facilitati

Vezi mai mult

Destinatie


Filtreaza Aplica Filtre
  Harta
Ordoneaza dupa:

Au fost gasite 163 hoteluri